În vara anului 2023 DAF va începe producția seriilor XD și XF Electrice, într-o nouă fabrică de asamblare.

Fabrica de asamblare a acestor camioane a fost oficial inaugurată de către Micky Adriaansens, ministrul olandez al Economiei și al Climatului. Noua facilitate a fost deschisă la principalul centru de producție al DAF, din Eindhoven.

Noua fabrică DAF Electric Truck Assembly are 5,000 m pătrați și două linii de subasamblare, pentru pregătirea pachetelor de baterii și a modulelor de propulsie electrică. Modulele sunt compuse din pachetul de baterii din față, cutia de joncțiune de înaltă tensiune și auxiliarele electrificate. 
Aceste componente cheie, precum și motorul electric și cutia de viteze integrată, sunt instalate pe vehicule pe linia principală de asamblare, care are aproape 150 de metri lungime.

Cea mai noua generație de camioane electrice
Noile DAF XD și XF Electrice sunt disponibile într-o gamă largă de configurații. Acestea sunt echipate cu motoare electrice PACCAR și două până la 5 pachete de baterii de ultimă generașție (210 până la 525 kWh).
Abordarea modulară permite personalizarea camioanelor conform cerințelor precise și nevoilor clienților. În funcție de configurație, camioanele pot avea o autonomie de 500 km cu o singură încărcare și până la 1.000 km pe zi, cu o strategie atentă pentru rută și încărcări. Cu o putere până la 350 kW, bateriile pot fi încărcate până la 80% din capacitate în maxim 45 de minute.

Producția pentru camioanele ce vor intra în teste de calitate va începe în curând, iar cea destinată clienților este planificată în această vară. DAF așteaptă ca producția să crească până la câteva mii de unități pe an în viitorul apropiat, în linie cu cererea tot mai crescută pentru camioanele electrice.

Ministrul: „DAF – deschizător de drumuri”
Micky Adriaanses, Ministrul Economiei  și al Climatului, a menționat: DAF a jucat un rol important în producția de camioane pentru multă vreme și joacă și în prezent un rol inovativ în conceperea de camioane electrice. Tranziția la produse și procese sustenabile este importantă. Nu doar pentru mediul înconjurător, cât și pentru a ne asigura că Olanda rămâne un competitor acerb în acestor sector. Noua fabrică pentru camioane electrice DAF este exemplul perfect al acestei ambiții.

Please follow and like us: